Zilele astea sunt în concediu. Unul mult aşteptat şi binemeritat. Profit de perioada asta de linişte, acasă, cu ai mei. Mă bucur la maxim de aceste momente pentru că sunt aşa de rare şi ţin foarte puţin. Mănânc şi mă odihnesc ordinăreşte, lucru care o face pe mama extrem de fericită. Citesc cărţi şi bloguri, încercând să recuperez cât mai multă infomaţie pierdută în ultimele luni. Am citit la Andreea un articol care mi-a plăcut extrem de mult. M-am grăbit să răspund la întrebări, mai ales că Sărbătorile de Iarnă mă duc destul de mult cu gândul la copilărie.
Ce miros are copilăria mea? Primul lucru care îmi vine acum în minte este mirosul de prăjituri din bucătaria mamei. Nu era săptămână în care mama să nu ne răsfeţe cu câte o reţetă de prăjitură aflată din vreo carte sau de la o colegă. Azi, de fiecare dată când mă întorc acasă, simt miros de copilărie de cum păşesc în bucătarie.
Ce gust are copilăria mea? Are gust de mâncare gătită în casă. Are gust de ciorbă, felul 2 şi desert la masa de duminică. Şi are gust de bună dispoziţie, fericire, împlinire… Era singura zi a săptămânii în care ne întâlneam toţi 4 la masă şi mâncam împreună. Un ritual pe care îl respectam cu sfinţenie şi de care ne bucuram de fiecare dată. Azi, duminica, îmi lipseşte cel mai mult copilăria.
Cum sună copilăria mea? „Noapte bună copii” vocea inconfundabilă a unei actriţe de la radio care spunea în fiecare seara o poveste. „Gooooooooooool” vocea unui comentator de la acelaşi radio, Dobre dacă nu mă înşel, pe care îl auzeam în fiecare săptămână împreună cu tatăl meu, în timp ce urmăream meciurile din campionat. V-am povestit eu despre vremurile în care eram microbistă 
. Am menţionat doar sunete de la radio pentru că doar ele mi-au rămas în minte, la televizor mă uitam destul de puţin pe vremea aceea.
Am căzut în butoiul cu melancolie, ce vremuri atunci şi ce vremuri acum…
